Rejuvance

Ce este Rejuvance?

Tehnica Rejuvance este o metoda manuala, complet naturala de tratament facial, ce se bazeaza pe principiile fiziologice ale corpului si astfel incurajaza structurile fetei sa-si recapete vitalitatea. Nu se folosesc seruri, creme sau electricitate. Este o “atingere” delicata dar eficienta, care reintinereste si improspateaza fata, conferind simultan si o relaxare totala a corpului, o senzatie intensa de euforie, asociata cu starea de bine. Este o tehnica holistica, pentru ca se adreseaza corpului, mintii si sufletului. Rejuvance influenteaza simultan toate aceste trei nivele, ca orice alta metoda complementara sau alternativa de tratament.

Rejuvance poate fi considerata o tehnica de masaj facial, de reintinerire, dar cuvantul masaj nu este potrivit, pentru ca miscarile Rejuvance sunt delicate si usoare. Aceste miscari specifice, ca o mangaiere, se adreseaza pe rand tuturor tesuturilor moi ale fetei, superficiale sau de adancime (piele, tesut conjunctiv si muschi), restabilind fluxul normal al nutrientilor, eliberand aderentele si conferind elasticitate pielii si tonus muschilor.

De ce avem nevoie de Rejuvance? Putem avea o personalitate pregnanta, sau un caracter integru, o fire optimista si iubitoare, o minte stralucita si o gandire pozitiva , dar ati observat ca dupa o anumita varsta, trasaturile fetei nu mai exprima cine suntem cu adevarat pe dinauntru? Superficial sau nu, suntem in general catalogati in functie de ceeace exprima chipul nostru. Inafara de grija pentru un corp armonios si o vestimentatie potrivita, suntem cu siguranta preocupati de transformarile pe care timpul le imprima pe fata noastra. Credeti ca doar gravitatia isi face simtit efectul? Ei bine, sunt mai multe motive carora, cel mai adesea, nu le dam atentie si care au un mare aport la transformarile la care putem doar asista.

Vi s-a intamplat sa va priviti chipul trecand prin dreptul unei oglinzi si sa va surprindeti o expresie a fetei pe care nu o recunoasteti? Incercam sa ne relaxam muschii fetei, sa scapam de acea imagine suparatoare, dar vom avea aceeasi experienta cand ne vom regasi suprinsi intr-o fotografie instantanee.

Adevarul este ca toate sentimentele si mai ales grijile noastre, fricile, supararile, dezamagirile si neimplinirile purtate mult timp in suflet si gand, isi vor pune amprenta pe fata noastra. Muschii faciali (numiti si “de expresie”), se insereaza pe straturile profunde ale pielii si impirma, dupa cum le spune si numele, expresia trairilor noastre. Acestia sunt stimulati prin intermediul sistemului nervos si simplist explicat, orice sentiment induce o anumita expresie a fetei. Dupa un timp, o expresie exprimata suficient de mult se va “impregna” ca un tipar, ducand la aderente intre tesutul conjuntiv si muschi, impiedicand circulatia nutrientilor si astfel se vor forma foarte curand ridurile.

Acest site se adreseaza acelora care nu sunt pregatiti sa accepte neajunsurile, riscurile si reactile adverse ale interventilor chirurgicale de lifting facial, sau al injectilor cu diferite substante. Va prezentam o metoda naturala, complet neinvaziva si extrem de eficienta pentru redarea aspectului proaspat si intinerit al fetei: REJUVANCE – METODA NATURALA DE LIFTING FACIAL!